Din zapada argintie
Te rog sa ma ierti ca nu ti-am mai scris de atat de multa vreme, poate de pe vremea copilariei cu miros de brad nins si de sarbatoare. Iti scriu insa acum, cand vad ca lumea e pe zi ce trece tot mai rea, ca sa te rog sa aduci cate un sac de bunatate oamenilor rai si cate un sac de sanatate si iubire fiecarui om de pe pamant. Pentru mine nu stiu ce sa-ti cer. Dragoste ti-am cerut candva. Si mi-ai adus. Dar s-a sfarsit si ma tem prea mult de acest trist sfarsit al iubirii ca sa ti-o cer din nou. Ti-as cere sufletul geaman mie, sufletul pereche. Dar cine stie daca ochii dumitale batrani si obositi de lumina cruda a zapezilor cu care te lupti an de an ca sa ne aduci tuturor bucurie nu se vor insela din cauza furtunilor de ceata argintie?... Ti-as cere liniste si pace sufleteasca, dar dar stiu ca sunt atatia oameni zbuciumati si atatia copii batrani inainte de vreme care au nevoie de asta, incat nu indraznesc sa le vreau pentru mine. De aceea, daca nu m-ai uitat si daca crezi ca inca mai merit un cadou, fa doar ca lacrima sa-mi fie iarasi limpede.
Gasesc in vise ganduri aruncate pe aripa luminii ce absoarbe si ultimul strop de iubire inflacarata. Dorinta se apropie de valuri spulberate ce doresc priviri sclipitoare aflate pe randuri de trairi adanci, simtite in culori uitate pe peluza argintie a vietii. E greu fara tine, e greu fara parfumul tau hoinar insa nu mi-ar ajunge un infinit sa-ti spun ce mult eu te-am iubit.
Nu-s o floare de bostan,Sa iubesc un prostalan,Sunt o frunza argintie,Si iubesc ce-mi place mie.
Din zapada argintie
